Centrul de Zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți
Locație
București, București - Str. Agricultori, nr. 62, sector 2
Contact
Coordonator / Responsabil: Bradeanu Tache Floria
Centrul de Zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți
Fundaţia Sf. Dimitrie funcţionează din anul 1996 şi are 2 activităţi principale: un centru social pentru copii şi un atelier meștelugăresc pentru terapie prin artă.
Centrul pentru Educație și Sprijin Comunitar Sf. Dimitrie oferă: asistenţă şi îngrijire, educaţie şi supraveghere, consiliere psihologică pentru copii şi familie, sprijin material şi financiar familiilor cu venituri insuficiente.
Fundaţia răspunde astfel nevoilor sociale ale comunităţii aflate pe raza sectoarelor 2 și 3 ale Capitalei, în care numeroase familii au fost afectate de schimbările majore din ultimii ani prin pierderea locurilor de muncă, a oportunităţilor de obţinere centralizată a unei locuinţe, multe case vechi, naţionalizate, revendicate de foştii proprietari sau în pragul prăbuşirii, o aglomerare a grupurilor de copii ai străzii care frecventează zonele centrale, creşterea consumului de droguri, prostituţia. Cauzele principale ale fenomenelor întîlnite la nivelul acestei comunităţi rezultă din incapacitatea familiilor de a a sigura un mediu securizat şi minim de subzistenţă copiilor, ca urmare a pierderii în timp a funcţiilor şi rolurilor pe care tradiţional familiile l-au avut, pe de o parte, şi apoi ca urmare a lipsei unui răspuns adecvat din partea comunităţii, de cele mai multe ori tributare intervenţiei de tip reactiv. Privarea şi neparticiparea la viaţa comunitară de care aparţin a înstrăinat familiile de valorile societale, expunîndu-le la modele stradale şi de delicvenţă.
