Emoții puternice !!!!!

Încă o dată, trăim emoții puternice, cu multă fericire prin primirea unei noi voluntare, Jette din Germania , dar și tristețe și lacrimi odată cu plecarea Ranei… Este momentul în care copiii le mulțumesc și sărbătoresc implicarea voluntarilor . Îți mulțumim, Rana, pentru tot!
După ce, pe parcursul celor doua luni petrecute la noi, ne a împărtășit din cultura egipteană, vineri, ea a îndrumat bucătăreasa să facă o shaorma egipteană pentru toată lumea !
Am desfășurat, de asemenea, multe activități pentru copiii mici și adolescenți: jocuri cu baloane , dans, colorat și chiar jocuri sportive în interior !
Am avut și minunata surpriză de a avea o activitate de teatru realizată de doi noi voluntari de liceu din Trupa Protha, iar copiii au adorat-o! Vă mulțumim !
În ultima perioadă, am continuat schimburile culturale atât prin cursurile de engleză pentru adolescenții Centrului, cât și prin activitățile de franceză la Liceul Ioan Slavici! Este întotdeauna o plăcere să împărtășim culturile noastre diferite !
Proiectul 2024-1-RO01-ESC51-VTJ-000229776 este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Corpul European de Solidaritate.
