Curs avizat de Ministerul Educației și Cercetării – ”Incluziunea copiilor cu Tulburări Specifice de Învăare la clasă”

20/08/2026

Un pas spre o școală în care fiecare copil contează

Pentru Centrul Wonder, formarea cadrelor didactice reprezintă o componentă esențială a demersului de susținere a copiilor cu tulburări specifice de învățare. Intervenția eficientă nu se limitează la lucrul individual cu copilul, ci presupune colaborarea dintre specialiști, profesori, familie și comunitate.

Cursul „Incluziunea copiilor cu TSI la clasă”, curs avizat de Ministerul Educației și Cercetării, reprezintă un pas concret în această direcție: acela de a transforma cunoașterea despre tulburările specifice de învățare în practici educaționale aplicabile, accesibile și centrate pe copil.

De la „copilul care nu poate” la „copilul care are nevoie de o altă cale”

Tulburările specifice de învățare pot influența semnificativ modul în care un copil citește, scrie, calculează, își organizează activitatea sau procesează informațiile. De multe ori, dificultățile întâmpinate la clasă sunt interpretate greșit ca lipsă de interes, neatenție sau insuficient efort.

Unul dintre obiectivele cursului organizat de profesioniștii Centrului Wonder este tocmai schimbarea acestei perspective: profesorii să poată identifica mai bine barierele de învățare și să construiască soluții educaționale adaptate nevoilor reale ale copilului.

Un element important al formării îl reprezintă înțelegerea faptului că adaptarea nu înseamnă diminuarea așteptărilor educaționale, ci identificarea unor modalități accesibile prin care copilul poate demonstra ceea ce știe și poate progresa.

Prin exemple practice, discuții și activități aplicate, cadrele didactice sunt încurajate să privească incluziunea nu ca pe o obligație administrativă, ci ca pe un proces educațional care poate transforma experiența școlară a copiilor cu TSI.

Astfel, profesorii pot contribui la crearea unui climat de clasă în care diferențele dintre copii sunt recunoscute și valorificate, iar fiecare elev are șansa de a participa activ la propria educație.